Alexandra Ușurelu * 12 aprilie * Hard Rock Cafe

Pe data de 12 aprilie, Alexandra Ușurelu a urcat pe scena de Hard Rock Cafe si așa cum am promis nu am ratat ocazia de a participa la un alt concert de-al ei. M-am bucurat tare mult să o văd și să o ascult din nou, de data aceasta nu pe scena Teatrului Național.

A fost magie pe scenă, au fost culori, a fost plin de zâmbete…a fost o lume așa cum am vrut noi să fie. Alexandra a urcat pe scenă în aplauzele tuturor și ne-a purtat prin lumea ei minunată, ne-a spus povești, ne-a cântat despre cum e ea și credeți-mă am ajuns din nou la capătul lumii, în aceleași locuri; locuri pe care le-am privit cu alți ochi (mai obosiți puțin), dar unde am descoperit că sunt tot zâmbete gratis, culori și…magie.

„Nu știu altfel să iubesc/ Decât din tot sufletul meu.”; eu cred că nu știe altfel cum să cânte, decât din tot sufletul ei și lucrul acesta se simte atunci când se află pe scenă, iar oamenii sunt trup și suflet alături de ea. Consider că acesta este cel mai important lucru când ești pe scenă și anume să îi faci pe cei prezenți să simtă ceea ce tu simți, să cânte ceea ce tu cânți…să fie alături de tine

A fost genul acela de concert la care vrei să te întorci. Vă invit să vă întoarceți și voi în timp, într-o zi de joi, privind aceste fotografii..

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: