Style it Up- Cu și despre stil cu Maurice Munteanu

Pe data de 14 aprilie, la 11:00, Maurice Munteanu, fashion editor al revistei ELLE și jurat al emisiunii Bravo ai stil, a avut o conferință organizată de #Creativo, la Arcub.

Ce este #Creativo? #Creativo este cel mai mare eveniment dedicat industriei de fashion din România, care se află deja la cea de-a 5-a ediție.

Conferința a fost una interactivă, astfel că partipanții i-au putut adresa întrebări lui Maurice prin intermediul unei aplicații, întrebări la care Maurice le-a și răspuns, iar cele mai bune două întrebări adresate de cei prezenți au fost premiate la sfârșitul conferinței.

Maurice Munteanu și-a descoperit pasiunea pentru modă în urma vizionării filmului „The Birds”, atunci el a știut că va face modă și fizic a început să facă lucrul acesta în anii 2000-2001 cu un prieten care se ocupa de imaginea PRO TV.

În prima parte, Maurice a vorbit despre linia sa de tricouri, despre cum a ajuns jurat al emisiunii Bravo ai stil. Întrebat ce reprezintă pentru el stilul, acesta a spus că stilul reprezintă propria semnătură, acel ceva în care te regăsești tu cel mai bine, iar moda nu are legătură cu ceea ce îți place, deoarece focusul devine subiectul cu care sau pentru care lucrezi; ideea fiind să te concentrezi pe felul în care îl îmbraci pe cel pentru care lucrezi, nu pe felul în care tu te îmbraci. La întrebarea: „Ce înseamnă să fii stilist în România anilor 2018?” acesta a spus că înseamnă să faci față orgoliilor, pentru că asta te îngroapă. A vorbit apoi despre Inna, despre faptul că ea a fost o persoană maleabilă, care a înțeles cât de importantă este imaginea și s-a lăsat pe mâna unor oameni care să se ocupe de acest lucru.

Maurice ne-a explicat că trend-ul în ziua de astăzi este strict marketing și ne-a spus că trend-ul lui preferat este cămașa clasică reinterpretată. Apoi a discutat despre faptul că trebuie să te asumi așa cum ești, să îți dai o formă armonioasă, să crezi în acea formă și dacă tu crezi în acea formă nu mai există reguli; dacă tu nu înțelegi ceva, nu înseamnă că acel ceva este urât. Iar dacă simți nevoia să își schimbi imaginea zilnic e o problemă, pentru că nu știi cine ești.

A stârnit râsetele oamenilor din sală în momentul în care a specificat că o piesă ca să fie vintage trebuie să fi reprezentat ceva la vremea ei, nu putem spune că un tricou pe care îl avem de 10 ani este vintage, acela este doar second hand.

Oamenii curioși din fire l-au întrebat și care sunt pașii pentru a ajung un designer cunoscut, iar Maurice le-a spus că a fi cunoscut, nu înseamnă neapărat a trăi din treaba asta, a fi un „designer vedetă” nu înseamnă că ajungi să faci un design de calitate, adică să pui bazele  unui business, pentru că realizarea acestui lucru necesită foarte mulți bani și trebuie să fii pregătit să pierzi.

Ne-a plasat apoi într-o altă zonă spunând că a include un tatuaj într-un styling e ca și cum te-ai include pe tine într-un styling, pentru că el face parte din tine. A făcut referire și la faptul că „generația streetwear” este o generație cobai și că nu mai există underground, în ideea că designerii au înțeles faptul că e important să îi apropie pe tineri și i-au folosit pentru a-și vinde produsele.

Maurice a pus accent pe faptul că nu poți ajunge la performanțe fără disciplină, iar dacă nu ai repere, nu ai cum să te ferești de pericole, fiind foarte importantă găsirea unui reper în care să credem, pe care să îl urmărim, pe care nu să îl reproducem, ci pe care să îl apropiem; să reușim adaptarea anumitor elementele din stilul pe care îl apreciem.

 

 

„Oamenii din dorința de a fi diferiți, ajung să fie toți la fel.”

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: