NICOLETA NUCĂ a cântat pe Dâmbovița

Între 21 și 23 septembrie pe esplanada Bibliotecii Naționale a României a avut loc evenimentul  REGATA MARII UNIRI „FLOTILA ROMÂNIA CENTENAR”. În prima zi a evenimentului nu am reușit să ajung, dar am mers în celelalte două zile.

În cea de-a doua zi pe scenă a urcat Nicoleta Nucă, iar în ultima zi i-am putut vedea pe Antonia, Alex Velea și Lino.

M-am bucurat tare când am auzit că Nicoleta va avea concert în București, deoarece nu am mai fost la concertele ei în ultima vreme, tocmai pentru că nu a mai avut în capitală (sau cel puțin eu nu am știut). Mi-a plăcut conceptul evenimentului și scena din mijlocul apei, dar nu mi-a plăcut faptul că era foarte dificil de fotografiat cu un 50 mm (că doar atât am), pentru că nu mă puteam apropia de scena respectivă. Aș fi avut nevoie de un  obiectiv cu zoom, dar neavând unul, m-am mulțumit cu vreo câteva fotografii de la depărtare.

Concertul a fost foarte drăguț în ciuda faptului că nu prea a venit lume, poate și din cauza căldurii, dar noi ne-am simțit foarte bine, iar după terminarea concertului am stat și la poze. A zis la un moment dat după ce le-am făcut poze prietenilor mei ceva de genul: „Face poze tuturor, dar ea nu apucă niciodată.” și chiar avea dreptate.  Apoi am făcut o poză împreună și îmi place foarte tare (de fapt am făcut două, dar mi-a plăcut una dintre ele).

 

Reclame

Un gând despre „NICOLETA NUCĂ a cântat pe Dâmbovița

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: